Cum să îți protejezi ficatul de excesele sărbătorilor?
Cu precădere în perioada sărbătorilor sau cu alte ocazii festive, majoritatea dintre noi ne bucurăm de simpla plăcere de a ne întâlni cu prietenii, pentru o masă bună, acompaniată de câteva pahare alcoolizate.
Departe de noi gândul de a încerca să te facem să renunți la acest obicei social, dar venim în sprijinul tău cu o serie de sfaturi utile pentru a evita efectele nedorite ale consumului de alcool. Fie că vorbim despre mahmureala cauzată de acel pahar în plus, sau de consecințele pe care, fie și o cantitate mică, le poate avea asupra organismului tău.
Fiindcă da, chiar și cantitățile relativ mici de alcool vă pot afecta sănătatea, starea de spirit și funcționare optima a corpului.
Când te întâlnești cu grupul de prieteni, și toată lumea se simte bine, este ușor să pierzi evidența paharelor și, implicit, a cantității ingerate. Așa că noi ne propunem să nu ajungi să regreți nimic din serile de sărbătoare.
Cât alcool e prea mult alcool
Recomandările oficiale ne ghidează să ne menținem cantitatea de alcool ingerat sub 14 unități pe săptămână (1 unitate = 12 g alcool pur = 1 bere (350 ml) = 1 pahar vin (150 ml) = 1 shot de tarie (40 ml) - consumate pe parcursul a trei sau patru zile, cu o pauză de câteva zile consecutive fără alcool, în fiecare săptămână. Atenție însă, aceste valori sunt maximale, pentru un bărbat adult – iar ele variază în funcție de sex, număr de kilograme, vârstă, starea generală de sănătate și o mulțime de alți factori… Ascultă-ți corpul, el știe să îți indice când ar trebui să te oprești.
În orice circumstanță, însă, evitarea consumului excesiv de alcool este cheia: este mult mai rău să bei o sticlă de vin dintr-o dată sâmbătă seara, după o săptămână de abstinență, decât să bei un singur pahar în mai multe seri în timpul săptămânii. Acest lucru se datorează faptului că, oricât de sănătos este, ficatul tău poate elimina doar o anumită cantitate de toxine din organism deodată.
Alcoolul și depresia
Potrivit Colegiului Psihiatrilor, alcoolul afectează chimia creierului, crescând riscul de depresie.
Un consum excesiv de alcool = mai multe șanse să te trezești mahmur mai des, creând un ciclu de senzație de rău, anxietate cu privire la modul în care vei face față zilei următoare și – aproape sigur – un sentiment de vinovăție.
De asemenea, consumul regulat de alcool în cantități mari poate provoca fricțiuni în familie sau probleme la locul de muncă.
Dacă suferi de formă ușoară de anxietate ori proastă dispoziție, iar acest lucru contribuie la nevoia de a te relaxa cu ajutorul unei băuturi alcoolice, planta naturală de sunătoare va fi mult mai utilă. Poți găsi o mulțime de variante aici – sub formă de comprimate sau ceaiuri – nu îți rămâne decât să îți asculți corpul, să te relaxezi, să te înconjori de cei dragi, iar starea de bine îți va fi asigurată!
Alcoolul și creierul tău
Pe lângă faptul că vă afectează chimia creierului și funcțiile cognitive pe termen scurt, unele cercetări au arătat că, în timp, alcoolul poate afecta de fapt dimensiunea fizică a creierului, în special lobii frontali, care sunt zonele care controlează comportamentul și gândirea.
Cu toate acestea, creierul este un organ extrem de complex și se poate recupera remarcabil de bine după câteva săptămâni de abstinență de la alcool. Sprijină-l cu suplimentele potrivite: complexe Omega 3-6-9, Ginkgo Biloba sau Silimarină Forte, pentru o recuperare mai ușoară.
Alcoolul și inima ta
De asemenea, consumul excesiv de alcool pune presiune asupra inimii, deoarece alcoolul crește tensiunea arterială, ceea ce crește semnificativ riscul de a suferi un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Complexele funcționează și în acest caz de minune, descoperă toate variantele prin care îți poți proteja inima, aici.
Alcoolul este, de asemenea, plin de calorii „goale” care pot cauza creșterea în greutate, punând și mai multă presiune asupra inimii.
Alcoolul și ficatul tău
După creier, ficatul este cel mai complex organ din organism. Îndeplinește o multitudine de roluri pentru a ne menține sănătoși, inclusive în filtrarea toxinelor, digestie, reglarea nivelului zahărului din sânge și a colesterolului și ajutând la protejarea organismului de boli și infecții.
Este suficient să spunem că atunci când trebuie să lucreze ore suplimentare pentru a elimina toxinele din alcool din corpul nostru, nu este capabil să-și îndeplinească toate celelalte sarcini la fel de eficient. Și deși ficatul se poate regenera singur, unele celule mor de fiecare dată când trebuie să facă față alcoolului, ceea ce ar putea duce la deteriorarea ficatului pe termen lung.
Fiind un remediu popular pe bază de plante adesea folosit pentru a susține funcția hepatică, complexul Milk Thistle ajută la ameliorarea simptomelor în cazurile de exces alimentar de orice fel.
Silimarina, în general, ajută la reglarea metabolismului și sprijină ficatul în a sintetiza proteine, accelerând regenerarea țesutului și a celulelor hepatice deteriorate.
Așadar, dacă stresul din ultimii doi ani te-a făcut să bei ceva mai mult decât simți că e bine pentru tine, acum ar putea fi un moment bun pentru a începe să te gândești serios la modul în care alcoolul îți afectează sănătatea și să faci niște pași pentru a reduce cantitățile și a găsi metode eficiente de a îți proteja organismul de efectele negative.
Mintea și corpul tău îți vor mulțumi pentru asta – iar sărbătorile vor fi mereu mai frumoase atunci când ți le amintești.