Condimentele dau gust vieții noastre, de aceea sunt considerate o adevărată comoară. Și când spunem că este o comoară, iată și de ce: Cristofor Columb a vrut să plece în India în căutare de condimente exotice. Erau bătălii, în urma istoriei, în care scopul era obținerea condimentelor dorite. Erau o parte importanța a comerțului în timpul cruciadelor aici pe continent și în afara lui, unele dintre ele fiind originare din zona Indiei de astăzi, Indoneziei și Chinei. Totodată erau preferatele piraților.
Condimentele au fost folosite încă din antichitate, atât ca adaosuri care să dea aromă și gust diverselor preparate culinare, cât și în ceremonii religioase. Bucătăria antică este caracterizată de pasiunea pentru condimente și arome puternice. Condimentele nu erau folosite numai pentru calitățile lor aromatice sau digestive, dar și pentru culoarea pe care o confereau mâncării. Folosirea condimentelor în bucătărie avea patru scopuri: schimbarea naturii felului de mancare; schimbarea gustului; alternarea culorii; și indicarea apartenenței sociale în termeni de risipă ostentativă. Bucătăriile care aparțineau unor categorii sociale mai joase foloseau mai puține mirodenii și mai ales pe acelea care creșteau local.
Bucătarii aveau obligația de a crea culoarea cea mai potrivită: verdele putea fi obținut cu ajutorul pătrunjelului, dar aceasta era doar una dintre posibilități, sau folosirea măcrișului, mugurilor sau frunzelor de viță sau chiar a boabelor verzi, iarna, pentru a avea același efect. Ardeiul dădea un accent intens de roșu în orice preparat, iar bucățile de pâine prăjită puteau da o culoare mai întunecată unui sos. Șofranul se folosea în cantități mari pentru a crea galbenul și auriul, fără a avea vreun efect asupra gustului. Sursa de inspirație pentru aceste culori este posibil să fi fost arabă. „Mâncarea de aur”, folosind foița de aur sau doar colorant, mâncată de pe farfurii colorate, mai ales din farfurii de aur, a avut un impact major asupra cruciaților.
În curtea lui Nero, de exemplu, condimentele erau folosite nu numai în mâncare, dar erau vaporizate și în aer print-un sistem foarte sofisticat, ascuns în acoperișul Casei de Aur (aceasta fiind considerată prima “casa de petrecere” din istoria antică).
În zilele de azi cele mai multe condimente sunt aduse din India, China și Turcia. În india sunt cultivate 80% din toate condimentele lumii.