“Care miere de Manuka este mai bună sau ce proprietăți are mierea de Manuka” sunt doar câteva dintre întrebările la care vă răspundem în cele ce urmează.
Mierea de Manuka este originară din Noua Zeelanda și este produsă de albinele care polenizează floarea Leptospermum scoparium a arbuștilor Manuka. Când albinele polenizează această plantă, produc o miere mai puternică decât alte soiuri. Acest lucru se datorează faptului că are o concentrație mai ridicată de metilglioxal sau MGO, componenta activă a mierii de Manuka responsabilă pentru proprietăţile sale unice antibacteriene De asemenea, mierea de Manuka conține fructoză, aminoacizi, enzime și complexul de vitamine B: B1, B2, B3, B5, B6.
Mierea de Manuka este sigură de consumat pentru majoritatea persoanelor cu vârsta de peste un an. Cu toate acestea, persoanele cu diabet zaharat și cele alergice la albine sau la alte tipuri de miere ar trebui să consulte un medic specialist înainte de a o utiliza.
Producătorii de miere de Manuka își etichetează produsul prin descrierea nivelului de MGO și a precursorului, dihidroxiacetonă. Sistemele aprobate și recunoscute în întreaga lume de evaluare a produsului sunt: UMF, MGO și KFactor. Cu cât este mai mare MGO sau UMF, cu atât este mai mare nivelul acestor compuși. Pentru a obține cele mai multe beneficii, utilizați o miere de Manuka cu un MGO sau UMF ridicat.
Proprietățile antibacteriene ale mierii de Manuka sunt cele care o diferențiază de mierea tradițională. Metilglioxalul este ingredientul său activ, responsabil pentru aceste efecte antibacteriene. În plus, mierea de Manuka are beneficii antivirale, antiinflamatoare și antioxidante.
Mierea de Manuka a fost folosită în mod tradițional ca supliment alimentar, pentru vindecarea rănilor, calmant pentru dureri în gât, prevenirea cariilor dentare și îmbunătățirea problemelor digestive. De asemenea, este folosită ca ingredient principal pentru cremă antirid sau dropsuri, bomboane pentru dureri de gât și probleme digestive, uleiuri esențiale cu efecte de curățare și dezinfectare.
Consumul mierii de Manuka vine cu o serie de beneficii, în afara gustului bun. Astfel, vei vedea că acest produs apicol:
este un real sprijin în vindecarea rănilor;
promovează sănătatea cavității bucale;
este calmant pentru dureri în gât;
previne ulcerul gastric;
ameliorează simptomele digestive;
tratează acneea;
elimină infecțiile;
îmbunătățește digestia;
stimulează sistemul imunitar;
furnizează energie;
sprijin în vindecarea rănilor.
Din cele mai vechi timpuri, mierea a fost folosită pentru a trata rănile, arsurile, rănile și furunculele. Nu este de mirare, pentru că mierea este un aliment care oferă proprietăți antibacteriene și antioxidante, menținând în același timp o barieră protectoare, care previne infecțiile microbiene.
Mai multe studii au arătat că mierea de Manuka poate contribui la vindecarea rănilor, așa cum face uleiul de cocos, poate dinamiza procesul de regenerare a țesutului și chiar poate reduce durerea la persoanele care suferă de arsuri. Mai mult, mierea de Manuka poate ajuta la cicatrizarea rănilor pleoapelor după o intervenție chirurgicală și la tratarea infecțiilor plăgilor cauzate de tulpini rezistente la antibiotice, așa cum este Staphylococcus aureus.
O dată stabilite toate acestea, este cazul să luăm lucrurile pe rând. Așadar, iată cum trebuie să procedați dacă vă doriți:
Pentru a evita cariile dentare și pentru a vă menține gingiile sănătoase, trebuie să minimizați bacteriile orale rele care contribuie la formarea plăcii bacteriene. Studii medicale au arătat că mierea de Manuka atacă bacteriile orale dăunătoare asociate cu formarea plăcii bacteriene, inflamația gingiilor și cariile dentare.
Mierea de Manuka cu activitate antibacteriană ridicată este eficientă în inhibarea creșterii bacteriilor orale dăunătoare, cum ar fi P. gingivalis și A. actinomycetemcomitans, și ajută la reducerea plăcii bacteriene și a gingivitei.
Datorită proprietăților antivirale și antibacteriene, mierea de Manuka reduce inflamația și poate ataca bacteriile care provoacă durere, inclusiv Streptococcus mutans. Mierea de Manuka a fost considerată eficientă și ca un supresor comun al tusei.
Ulcerele gastrice sunt printre cele mai frecvente boli. Acestea sunt răni care se formează pe mucoasa stomacului, provocând dureri de stomac, greață și balonare. H. pylori este un tip comun de bacterii responsabil pentru majoritatea ulcerelor gastrice. Numeroase studii arată că un consum moderat de miere de Manuka poate ajuta la tratarea ulcerului gastric cauzat de H. pylori.
Sindromul intestinului iritabil (IBS) este o tulburare digestivă comună. Simptomele asociate includ constipație, diaree, dureri abdominale și mișcări neregulate intestinului. Consumul regulat de miere de Manuka poate ajuta la diminuarea acestor simptome.
Mierea de Manuka are un caracter antioxidant și poate reduce inflamația cauzată de colita ulcerativă, boală inflamatoare intestinală, și poate ataca tulpini de Clostridium difficile, care provoacă diaree severă și inflamația intestinului.
Fibroza chistica afectează celulele responsabile de producerea mucusului, a transpirației, a sucurilor și enzimelor digestive. Aceste fluide secretate sunt în mod normal subțiri și alunecoase, iar la persoanele care suferă de fibroză chistică, secrețiile devin lipicioase și groase. Astfel, în loc să acționeze ca un lubrifiant, secrețiile sunt îngroșate, devin mai aderente, se acumulează și blochează conductele și căile de trecere. Consecința? Favorizarea apariției infecțiilor în special în plămâni și pancreas. Mierea de Manuka s-a dovedit eficientă împotriva bacteriilor care provoacă infecții respiratorii superioare. Pseudomonas aeruginosa și Burkholderia spp. sunt două bacterii comune care pot provoca infecții respiratorii superioare grave, în special în cazul persoanelor vulnerabile, mierea de Manuka inhibând creșterea lor împreună cu tratamentul cu antibiotice.
Acneea apare, de obicei, din cauza unor modificări hormonale, dar poate fi cauzată de regimul alimentar, stres sau creșterea bacteriilor în porii înfundați.
Mierea de Manuka prin calitățile sale antimicrobiene poate ajuta la menținerea tenului curat și fără bacterii și poate contribui la procesul de vindecare a acneei.
De asemenea, având în vedere proprietățile sale antiinflamatoare, mierea de Manuka se spune că reduce inflamația asociată cu acneea.
Mierea de Manuka face parte din produsele de îngrijire personală care pot reduce inflamația și iritațiile asociate cu acneea. Pentru a face acest lucru, aplicați mierea de Manuka direct pe piele. Asigurați-vă că acoperiți zona afectată cu un strat subțire de miere. Lăsați această mască să acționeze timp de cel puțin 15 minute, însă obțineți rezultate mai bune dacă intervalul crește până la o oră.
De asemenea, puteți utiliza mierea de Manuka pentru a calma eczemele. În acest sens, faceți un amestec din părți egale de miere, ulei de măsline și ceară de albine. Este recomandat să aplicați amestecul de trei ori pe zi pe zona afectată.
Pentru a profita de beneficiile digestive ale mierii de Manuka, ar trebui să mâncați 1 până la 2 linguri în fiecare zi fie ca atare, fie în iaurt sau ceai. De asemenea, puteți adăuga mierea în rețete simple de salate de fructe, mousse de fructe etc.
Dacă aveți o durere în gât sau dacă doriți doar să aveți grijă de sănătatea dvs, consumați 1/2 până la 1 lingură de miere de Manuka în fiecare zi. Această practică vă poate ajuta să vă stimulați sistemul imunitar.
Este posibil să puteți trata zgârieturi minore și tăieturi cu miere de Manuka.
Atenție! Tăieturile profunde trebuie evaluate de către un medic, deoarece pot fi necesare cusături sau tratamente antibiotice.
Ar trebui să puteți determina cantitatea de miere necesară prin evaluarea cantității de fluide care se scurge din rană. Pentru a face acest lucru, aplicați mierea pe un bandaj, apoi, pe acesta pe rană. Nu trebuie să aplicați mierea direct pe rană.
De asemenea, poate fi necesar să schimbați bandajul și să aplicați mierea de mai multe ori. Acest lucru este cauzat de faptul că scurgerile excesive pot dilua mierea și pot reduce efectele acesteia. Utilizarea pansamentului sigilat sau impermeabil poate ajuta la împiedicarea răspândirii mierii în afara zonei bandajate.
Atenție! Prezentarea are un caracter strict informativ.
Mierea de Manuka este un tip unic de produs apicol cunoscut pentru rolul său în procesul de vindecare a rănilor. Mierea de Manuka are proprietăți antibacteriene, antivirale și antiinflamatoare care pot ajuta la tratarea a numeroase afecțiuni. Printre acestea sindromul intestinului iritabil, ulcerele gastrice, boala parodontală și infecțiile respiratorii superioare. Astfel, mierea de Manuka reprezintă o strategie eficientă de tratament care poate accelera procesul de vindecare a unor afecțiuni atunci când este utilizată împreună cu terapii convenționale.