Încerci să slăbești, dar eforturile tale nu sunt încununate de succesul pe care crezi că îl meriți? Ai atins un „platou” – perioada de stagnare care te demotivează și nu înțelegi de ce nimic din ce a funcționat până acum nu mai funcționează? Când slăbești, corpul tău ripostează. Și e posibil să te sabotezi fără să realizezi, măcar, prin detalii. Partea bună e că aceleași gesturi mici, de fiecare zi, pot face diferența și înspre schimbarea pe care ți-o dorești.
S-ar putea să reușești să slăbești destul de mult la început, fără prea mult efort. Cu toate acestea, pierderea în greutate poate încetini sau se poate opri complet după un timp. Vitamix enumeră în cele ce urmează 5 motive comune pentru care nu slăbești, ori cel puțin nu în ritmul dorit.
Încearcă să ții cont de sfaturile de mai jos, care împreună cu un regim alimentar corect echilibrat și puțină mișcare nu au cum să dea greș, în lupta cu kilogramele în plus.
1. Nu monitorizezi ceea ce mănânci:
Conștientizarea este incredibil de importantă dacă încerci să slăbești. Mulți oameni nu au idee cât de mult mănâncă cu adevărat – li se poate părea că au mâncat puțin, când realitatea este de fapt mult diferită. Chiar și atunci când porțile sunt mici, unele alimente pot fi mult mai calorice decât ni le imaginăm. Lipsa unei monitorizări sincere, cel puțin la începutul regimului, poate sabota esențial orice efort de a pierde în greutate.
Studiile arată că ținerea evidenței consumului de alimente ajută cu adevărat la pierderea în greutate. Oamenii care folosesc jurnalele alimentare sau își fotografiază mesele pierd în mod constant mai mult în greutate decât cei care nu o fac.
Așa că de acum înainte încearcă să îți inventariezi mesele. Una din multele aplicații gratuite disponibile pe mobil te pot ajuta mult în acest sens – sunt ușor de folosit, și sigur vei găsi una care ți se potrivește. După o perioadă de monitorizare a alimentației, îți va fi mult mai ușor să intuiești care sunt cantitățile corecte pentru fiecare aliment în parte, iar întreaga noțiune de nutriție, adaptată propriului corp, îți va fi simplificată.
2. Nu mănânci suficiente proteine:
Proteina este un nutrient important pentru pierderea în greutate. Consumul de proteine situat în jurul unei valori de 15–20% din caloriile totale ingerate poate stimula metabolismul și vă poate face să mâncați automat câteva sute de calorii mai puține pe zi, datorită senzației de sațietate prelungită pe care o oferă. De asemenea, poate reduce drastic pofta și dorința de gustări (mai ales a celor provocate de foame). Acest lucru este parțial mediat de efectele proteinelor asupra hormonilor care reglează apetitul, cum ar fi grelina.
La micul dejun, asigură-te că te încarci cu proteine. Studiile arată că cei care mănâncă un mic dejun bogat în proteine simt mai puțin senzația de foame, sau poftele, de-a lungul zilei. Cantitatea optimă de proteine poate fi asigurată și prin utilizarea suplimentelor – un exemplu ar fi produsele de top de la Biotech USA – destinate sportivilor și tuturor celor care doresc să își garanteze un echilibru optim de macronutrienți.
3. Nu dormi suficient:
Un somn bun este unul dintre cei mai importanți factori pentru sănătatea fizică și mentală, precum și pentru o greutate sănătoasă.
Studiile arată că mai puține ore de somn echivalează cu unul dintre cei mai mari factori de risc pentru obezitate. Adulții și copiii care nu se odihnesc suficient prezintă un risc cu 55%, respectiv 89% mai mare de a dezvolta obezitate.
Lipsa unui somn de calitate este un factor de risc puternic pentru o mulțime de probleme de sănătate. De asemenea, ți-ar putea sabota eforturile de a pierdere în greutate.
4. Nu reduci suficient consumul de carbohidrați:
Dacă ai un număr mai mare de kilograme în plus și/sau suferi de o afecțiune metabolică, cum ar fi diabetul de tip 2 sau prediabetul, e recomandat să iei în considerare o dietă săracă în carbohidrați.
În studiile pe termen scurt, s-a demonstrat că acest tip de dietă provoacă pierderi în greutate de până la 2-3 ori mai mari decât dietele standard, bazate adeseori pe reducerea grăsimilor din alimentație.
Dietele sărace în carbohidrați au mai multe aspecte pozitive dincolo de doar pierderea în greutate. De asemenea, pot duce la îmbunătățiri ale multor markeri metabolici, cum ar fi trigliceridele, colesterolul HDL (bun) și nivelul de zahăr din sânge.
5. Nu bei suficientă apă:
Banala apă poate aduce beneficii fantastice oricărui plan de scădere în greutate.
Pe lângă senzația de sațietate pe care o oferă pe termen scurt, hidratarea sănătoasă a întregului organism, ori beneficiile pe care le aduce sistemului digestiv, studiile au demonstrat că apa potabilă crește numărul de calorii arse de funcțiile corpului cu până la 24-30% pe o perioadă de 1,5 ore după ingerare.
Astfel, de acum încolo, pentru a reduce aportul de calorii, bea un pahar cu apă înainte de fiecare masă – dar nu uita nici de hidratarea corectă din restul zilei. Vei avea doar de câștigat.
Pentru numeroase alte sfaturi pentru sănătatea corpului și minții tale, urmărește cu încredere blogul Vitamix.ro. Experții noștri se îngrijesc de starea ta optimă!