❤ Reducere de -8% la toate produsele de pe site-ul nostru
0zile :00ore:00min:00sec
Vouchere Reduceri Pachete Magazine

Bucură-te de un ten perfect

Bucură-te de un ten perfect
     

Coșuri, puncte negre, pori dilatați? Îți sună cunoscut?
Chiar dacă moștenirea genetică are multe de spus, la fel de importantă este și atenția pe care o acorzi tenului.

Puține sunt cele care au un ten normal și, prin urmare, apar mereu în forma perfectă! Dar cum poți fi și tu mândra purtătoare a unui ten de porțelan? Ei bine, există câteva formule pe care le poți aplica pentru a-ți îmbunătăți considerabil aspectul tenului. Nu uita niciodată că primii pași sunt de bază: curățarea, tonifierea și bineînțeles hidratarea. 

Acneea

Este cea mai des întâlnită problemă a tenului. Excesul de sebum sau prezența unor bacterii duc la apariția coșurilor. Factori de risc? Modificări hormonale, istoricul familiei sau unele alergii. Acneea apare, în general, la adolescenți și dispare după 30 de ani, deși poate să persiste mai mult.

Tratamentul acneei începe cu îndepărtarea excesului de sebum prin curățare și tonifiere. Alege produse de îngrijire pentru tenul gras sau mixt. Pasul doi: ai grijă la dietă! Cosumă alimente bogate în antioxidanți naturali, vitamine și minerale. În cazul în care situația nu se îmbunătățește, medicul dermatolog poate prescrie tratamente mai puternice, bazate pe antibiotice sau retinol.

Punctele negre

Apar atunci când porii sunt blocați de excesul de sebum și celule moarte. Folosește doar produse de îngrijire și machiaj fără ulei, care nu îngrasă și mai mult tenul. După curățare, aplică o loțiune tonică pentru a preveni apariția altor puncte negre sau a porilor dilatați. O dată sau de două ori pe săptămână este bine să folosești un exfoliant delicat, care îndepărtează celulele moarte și excesul de sebum. Pe lângă o dietă sănătoasă, poți adăuga un supliment de multivitamine special creat pentru probleme ale tenului.

Porii dilatați

Apar tot în cazul unui ten gras sau mixt. De parcă acneea nu ar fi de ajuns, sunt șanse mari ca excesul de sebum să producă și pori vizibili. Aliații tăi în acest caz trebuie să fie: un produs de curățare pentru tenul gras, masca astringentă, loțiune tonică și un exfoliant blând. De fiecare dată când îți cureți tenul, nu uita de loțiunea tonică. Masca și exfoliantul trebuiesc folosite o dată sau de două ori pe săptămână.

Petele sau pigmentările anormale

Sunt o problemă comună a vârstei mijlocii. Apar atunci când melanina, pigmentul care produce culoarea pielii, se depozitează în exces. Hiperpigmentarea poate avea diverse cauze. O dereglare hormonală, fectori genetici, expunerea excesivă la soare sau la solar, imunitatea scăzută, o boală a ficatului, vârsta sau toxicitatea crescută a organismului, toate pot duce la apariția petelor care se instalează de cele mai multe ori la nivelul feței. Cum se pot trata? Poți folosi unle creme cu efect de albire a pielii recomandate de farmacist sau medic. Sau poți apela la un tratament foarte eficient cu laser.

Tenul cu imperfecțiuni are nevoie de o îngrijire atentă. De multe ori, dermatocosmeticele sunt suficiente pentru tratarea problemelor. Important de reținut: nu sări peste cele opt ore de somn recomandate! Nu degeaba se spune că este somnul de frumusețe. Pe lângă ochii obosiți, riduri și cearcăne, lipsa cronică de somn stimulează apariția spontană a acneei sau o accentuează. În plus, în timpul somnului, procesul de regenerare al celulelor este accelerat.

Moda & Frumusete - Articole cu si despre produse si tratamente naturiste

Articole precedente

Ultimele promotii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru daca nu vrei sa pierzi promotiile noastre zilnice, cupoanele de reduceri periodice si noutatile aparute in magazinul nostru.