Deși medicina occidentală are tendința de a accentua remediile fizice, abordarea holistică ia în considerare și aspecte emoționale și spirituale, plantele fiind folosite de mult în acest domeniu.
Hidrocotile (Gotu Kola)
Gotu kola este una dintre cele mai importante plante tonice ayurvedice. Ea este folosită de mult timp ca un remediu care întinerește organismul, iar în parte de răsărit a lumii, ea este folosită și pentru tratarea leprei.
Deși gotu kola a fost folosit pentru afecțiuni variate, ca de exemplu malaria sau boli venerice, ea este privită în Occident mai ales ca un tonic al sistemului nervos. Este prezentă în multe amestecuri tonice ce pot fi eliberate fără prescripție medicală, sau planta poate fi folosită sub forma infuziilor.
Busuiocul
Folosit la scara largă în Europa ca plantă aromatică culinară, busuiocul este considerat în India un tonic puternic și este una din plantele cele mai sacre din repertoriul ayurvedic. Busuiocul este carminativ, antispasmodic, antibacterial și analgezic și a fost folosit pentru eliminarea paraziților intestinali și pentru îmbunătățirea digestiei. Uleiul este folosit ca tonic al sistemului nervos, ca antidepresiv și ca remediu digestiv, dar el trebuie evitat pe durata sarcinii.
Verbina
Cunoscută odinioară sub denumirea de “planta îndurării/iertării”, verbina era considerată de către romani planta sacra a lui Jupiter. Planta era folosită de druizi în ritualuri și li se dădea din ea bebelușilor, pentru a-i ajuta să învețe mai repede. În prezent, ea este folosită ca un tonic pentru sistemul nervos și pentru ficat. Este amară, stimulează digestia, e ideală ca tonic în convalescență și slăbiciune generală, e sedativă și calmantă și ajută în cazul nevralgiei și migrenei. Misticii pretind că verbina poate uneori repara golurile din aura umană, întărind astfel forțele energetice care ne înconjoară. Trebuie evitată pe durata sarcinii, dar poate fi luată pe durata travaliului, pentru a stimula contracțiile.
Ciuperca Ganoderma Lucidum
Planta este un tonic pentru sistemul nervos și inimă și are proprietăți antibacteriene, antialergice și antitusive. Este un puternic stimulent al imunității și inhibă dezvoltarea tumorilor. Poate fi folosit, de asemenea, în cazul tensiunii arteriale ridicate și astmului cronic.
Descoperă adevărul din spatele eficacității produselor naturale. Vom explora miturile și realitățile despre beneficiile și limitele acestora.
Anotimpul renașterii naturii bate la ușă. Odată cu el încep și muncile agricole. Peste tot, pe câmpuri sau în propriile
Ghimbirul este o plantă tropicală din Asia de Sud folosită de oameni în alimentație de secole ,dar și în medicina integrativă. A fos
Piatra de alaun sau ,,Piatra magică” este un mineral natural care se găsește sub formă de cristal translucid alb și incolor. Acest produs a
Unele ceaiuri din plante au proprietăți de promovare a sănătății. Acestea au fost folosite ca remedii naturale pentru o varietate de afecțiuni
Osteoartrita este cea mai comună afecțiune cronică a articulațiilor. Articulația este locul de întâlnire a două oase, iar cartilajul