Luna Fares
-20% din pretul original la toate produsele
00ore:00min:00sec
Vouchere Reduceri Pachete Magazine

Glaucomul – tipuri, cauze, simptome, tratament

Glaucomul – tipuri, cauze, simptome, tratament
     

Glaucomul cuprinde un complex de afecțiuni ale ochiului care se manifestă prin creșterea nocivă a presiunii intraoculare, degradarea fibrelor nervoase retiniene și alterarea nervului optic ce au ca rezultat dereglarea ireversibilă a funcțiilor vizuale. Nervul optic care transmite informații de la ochi la creier se afla în spatele ochiului. Când acest nerv este afectat, îți poți pierde vederea. La început, persoanele cu glaucom își pot pierde vederea doar parțial, dar în timp aceasta afecțiune poate deveni mai gravă și poate duce la orbire definitiva.

Există 3 tipuri de glaucom:

1. Glaucom cu unghi deschis

Este cel mai răspândit tip de glaucom în Statele Unite. În acest tip de glaucom, nervul optic este afectat puțin câte puțin și vederea se pierde treptat. Unii oameni sunt afectați mai puțin, alții mai mult și câteodată pierderea vederii are loc atunci când te astepți mai puțin.

2. Glaucom cu unghi închis

Este varianta cel mai puțin răspândită. Acest tip de glaucom se manifestă prin faptul că irisul (partea colorată a ochiului) și cristalinul blochează mișcarea umoarii apoase în interiorul camerelor ochiului. Aceasta poate cauza pierderea bruscă a vederii însoțită de durere și înroșire a ochiului.

3. Glaucom congenital

Este o formă rară de glaucom care apare la copiii nenăscuți dar și unii copii sau adulți pot avea uneori forme diferite ale acestei boli.
Diagnosticul glaucomului este foarte important pentru prevenirea și evitarea orbirii. Chiar dacă nu ai simptome, dar prezinți un risc ridicat de a te îmbolnăvi cu o asemenea boală este bine să faci controale periodice la medicul oftalmolog. Riscul crește cu cât înaintezi în vârstă, persoanele de peste 60 de ani au un risc mare de a dezvolta această afecțiune, precum și cele cu antecedente în familie. De asemenea, persoanele care au diabet au un risc mai mare de a avea glaucom.

Cauzele glaucomului

Afectarea nervului optic este adesea cauzată de presiunea intraoculara și aceasta se intampla datorita acumularii sau drenării ineficiente a umorii apoase în interiorul ochiului. În unele cazuri, tensiunea intraoculară nu este de vină pentru aparția glaucomului și în acest caz, cauza nu este descoperită. De asemenea poți avea glaucom după un accident ocular, după o operație la ochi sau în urma unei tumori. În unele cazuri, corticosteroizii, medicamente utilizate în tratarea diverselor boli, pot fi responsabili de apariția glaucomului.

Simptomele glaucomului

Glaucom cu unghi deschis: singurul simptom pe care îl poți observa este pierderea vederii și s-ar putea să nu-ți dai seama de acest lucru decât atunci când problema a devenit destul de serioasă.
Glaucom cu unghi închis: simptomele în acest caz sunt blande: vedere încețoșată care nu durează mult timp. Simptomele severe ale glaucomului cu unghi închis cuprind: episoade dese de vedere încețoșată, ochi roșii, dureri în și în jurul ochilor, senzații de rău la stomac și stări de vomă.
Glaucomul congenital: simptomele în acest caz sunt umezeală a ochilor și sensibilitate la lumină.

Diagnosticul glaucomului

Diagnosticul se pune după efectuarea unui examen fizic și întrebări despre simptome, antecedente în familie, diabet. Dacă medicul de familie crede că ai glaucom, te trimite la medicul oftalmolog pentru mai multe analize, deoarece numai un medic oftalmolog sau optometrist poate diagnostica și trata această afecțiune. Fă un control medical dacă vezi pete sau ai probleme de vedere.

Tratamentul glaucomului

Glaucomul se tratează de obicei cu medicamente cum sunt picăturile în ochi și în acest caz este recomandat să utilizezi această soluție la ore regulate, astfel încât să-și poată face efectul așa cum trebuie. De asemenea poți fi nevoit să iei medicamente tot restul vieții sau poți necesita tratamente chirurgicale sau cu laser.
La adulți, tratamentul nu poate recupera vederea odată pierdută, dar îi poate ajuta ca starea vederii să nu se înrăutățească. Scopul tratamentului este acela de a stopa distrugerea nervului optic prin scăderea tensiunii intraoculare.

Cum să faci față glaucomului?

A te obișnui cu glaucomul poate fi dificil, având în vedere că o parte din vedere poate fi pierdută în momentul când glaucomul este detectat. Însă cu ajutorul sfaturilor și tratamentului prescris de medic, poți avea o viață normală.

Sanatate - Articole cu si despre produse si tratamente naturiste

Ultimele promotii

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru daca nu vrei sa pierzi promotiile noastre zilnice, cupoanele de reduceri periodice si noutatile aparute in magazinul nostru.