Februarie este a doua lună a anului în calendarul Gregorian. Este cea mai scurtă lună gregoriană, care are numai 28 sau 29 de zile.
Este strâns legată de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie, când avea loc Festivalul de purificare.
Purificarea era menită caselor și câmpiilor, astfel lucrurile vechi din case erau aruncate și pământul era pregătit pentru însămânțările de primăvară.
Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs / Februus.
În România, luna februarie, popular, se numește Făurar. Cunoscută în trecut și ca „luna lupilor”, februarie era o lună geroasă, cu zăpezi și viscole. „Făurar” reprezenta pregătirea fierarilor pentru primăvară, ascuțirea plugurilor, făurirea potcoavelor noi pentru cai, dar și a altor unelte.
Februarie, deși considerată capricioasă și aprigă, este o lună plină de sărbători și superstiții care prevestesc vremea. Bunul mers al casei și dragostea sunt și ele legate de cea de-a doua lună din an.
✔️2 Februarie. Este ziua în care se spune că poți povesti cum va fi anul. Întâmpinarea Domnului sau „Stretenia” e momentul în care „se întâmpină” iarna cu primăvara.
Anul va fi bun, dacă vremea este frumoasă și dacă ursul își strică bârlogul și iese din hibernare.